Noul reflector cu rază largă de acțiune pentru dispozitivele Laser Tracker

Noul reflector Super CatEye de la Hexagon Manufacturing Intelligence face mai rapidă și mai ușoară măsurarea cu dispozitivul laser tracker

26 iunie 2018

Hexagon Manufacturing Intelligence, specialistul în soluții de top de metrologie și fabricare, anunță lansarea noii ținte reflectorizante standard, utilizată de sistemele laser tracker 3D la nivel mondial. Conceput pentru îmbunătățiri clare ale productivității, fără implicarea unor costuri ridicate, reflectorul Super CatEye este o țintă laser tracker cu un unghi de captare extra larg al laserului. Această abordare inovatoare pentru țintele reflectorizate poate fi utilizată pentru a minimiza investiția în echipamente auxiliare costisitoare, eficientizând în același timp procesul de măsurare curent.

Având o capacitate de funcționare la o distanță de până la 18 metri față de laser tracker, refectorul Super CatEye oferă un unghi de captare extrem de mare al laserului, de 75 de grade pe verticală, în jurul unui câmp vizual complet de 360 de grade - comparativ cu un unghi de captare de numai 30 de grade pe verticală al unui reflector laser tracker obișnuit. 
Cu această caracteristică unică, utilizatorii pot reduce la minim modificările stațiilor laser tracker sau intervenția manuală asupra țintelor reflectorizante care necesită timp. De asemenea, aceștia pot evita soluțiile alternative obișnuite costisitoare care presupun instalarea mai multor dispozitive tracker, reflectoare sau ținte active care necesită măsuri complexe, precum sursă electrică separată, motoare și codificatoare.

„În prezent, ne concentrăm în mare măsură asupra îmbunătățirii productivității, iar noul reflector Super CatEye este un rezultat inovator al abordării noastre”, afirmă Daniel Moser, Manager de Produs pentru Sisteme Laser Tracker din cadrul Hexagon Manufacturing Intelligence. „Păstrăm constant legătura cu multe persoane care utilizează sistemele noastre zilnic, iar în urma feedback-ului oferit de acestea, am constatat faptul că un reflector, care nu trebuie ajustat în permanență, are un impact pozitiv major asupra fluxului de lucru. Noul reflector prezintă exact această caracteristică, fără să fie necesară o investiție costisitoare.”

Reflectorul Super CatEye este compatibil cu sistemele laser tracker de ultimă generație oferite de Hexagon, Leica Absolute Tracker AT960 și AT930. Reflectoarele pot fi comandate imediat de la reprezentanțele locale Hexagon Manufacturing Intelligence din lume, urmând ca de la mijlocul lunii iulie să fie livrate primele unități.

Despre Hexagon Manufacturing Intelligence
Hexagon Manufacturing Intelligence oferă suport producătorilor din industrie să dezvolte tehnologiile importante din ziua de azi și produsele capabile să schimbe ziua de mâine. Ca un specialist în soluții de top de metrologie și fabricare, competența noastră în analizare, gândire și acționare – colectarea, analizarea și utilizarea activă a datelor măsurate – oferă clienților noștri încrederea necesară pentru creșterea vitezei de producție și accelerarea productivității, îmbunătățind calitatea produsului.

Prin intermediul unei rețele de centre locale de service, al centrelor de producție și comerciale de pe cinci continente, realizăm o schimbare inteligentă în industria de fabricație, pentru a construi un mediu în care calitatea stimulează productivitatea. Pentru mai multe informații, consultați HexagonMI.com.

Hexagon Manufacturing Intelligence este parte a companiei Hexagon (Nasdaq Stockholm: HEXA B; hexagon.com), un furnizor de top la nivel mondial de tehnologii ale informațiilor care impulsionează calitatea și productivitatea în aplicațiile industriale și geospațiale ale întreprinderilor.
 

Contactați-ne

Hexagon Manufacturing Intelligence
Str. Gh. Ionescu - Siseşti 221-223
Bucharest
013822
România

T: +40 21 310 65 20
F: +40 21 310 65 24

Vânzări Servicii clienți